Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran”
Noua bibliotecă “Eugen Todoran” a fost proiectată ȋn urmă cu 14 ani, dar inaugurată şi dată spre folosință mult mai tȃrziu, abia ȋn anul 2008. Este dispusă pe 4 nivele şi găzduieşte colecții numeroase, care pot fi de ajutor studențiilor de la diferite secții ale Universității de Vest. Pentru a beneficia de serviciile oferite de bibliotecă şi anume ȋmprumutul cărților, accesul liber la raft, la baza de date, reviste, cărți, chiar şi la sala de lectură sau accesarea internetului wireless, studenții/profesorii trebuie să-şi elibereze o legitimație.
Domnul Thomas Remus Mochnacs ne vorbeşte despre partea tehnică a bibliotecii, despre noul sistem, despre viața pe care o au cărțile de cȃnd intră pe poarta cladirii, pȃnă la ȋmprumutul sau chiar pierderea lor. ” Ȋntreaga clădire este dotată cu un echipament modern, util atat angajaților, cȃt şi studenților. Cel mai util echipament pentru cititori, după cum ați văzut şi voi, este cel de self check, care reduce din timpul de ȋmprumut şi restituire a publicațiilor prin autoservire. Acest sistem mai serveşte şi la protecţia publicaţiilor, regăsirea acestora şi aşezarea la raftul potrivit. Un alt lucru important pentru voi este catalogul electronic, care poate fi accesat prin web din orice colț din lume (http://ibm.bcut.ro/)”. “Studenții ar trebui să ştie că atunci cȃnd se hotărăsc să ȋmprumute o carte de la bibliotecă le se interzic mai multe lucruri. Şi anume că, nu au voie să facă nici o ȋnsemnare pe carte, să păstreze cu grijă obiectele ȋmprumutate, iar atunci cȃnd nu restituie cărțile la timp vor fi penalizați. Penalizările nu se aplică doar atunci cȃnd o publicație nu e restituită, ci şi atunci cȃnd acestea se pierd sau se distrug. Amenzile se dau ȋn funcție de numărul de zile ȋn care ai ȋntȃrziat cu restituire, atunci cȃnd e pierdută, cartea e cumpărată sau plătită după valorea ei. Toate acestea ȋn funcție de autor, de valoarea ei,( poate este cu autograf de la autor), dar şi ȋn funcție de cȃt este de cotată de către studenți. dacă este mai puțin căutată, prețul amenzii este mai mic, iar dacă este des ȋmprumutată şi este o publicație importantă, sancțiunea este mai mare “.
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timişoara, devenită din 1993 una dintre cele patru biblioteci centrale universitare din ţară, alături de instituţiile similare din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, oferă acces la peste un milion volume, cărţi, reviste şi alte tipuri de documente. Anual colecţiile sale cresc, în medie, cu 22.000 de volume noi, la care se adaugă accesul online la baze de date care conţin mii de reviste, cu articole din toate domeniile. Colecţiile bibliotecii sunt consultate de peste 24.000 de cititori: studenţi, cadre didactice, cercetători, doctoranzi ai Universităţii de Vest precum şi ai altor universităţi din Timişoara.
La ȋnceputurile ei, adică prin anul 1944, Biblioteca Universitătii De Vest, nu dispunea de foarte multe publicații, iar cele care existau şi ocupau deja rafturile, erau de cele mai multe ori cărți şi reviste de matematică şi fizică. Odată cu transformarea Institutului Pedagogic ȋn Universitate, Biblioteca Centrală, s-a dezvoltat tot mai mult. Important este şi că după ce a luat fiinţă în 1956 Facultatea de Filologie din Timişoara, biblioteca Institutului Pedagogic a dobândit un profil enciclopedic şi a continuat să se îmbogăţească. O contribuţie esenţială în această perioadă au avut-o profesorii Eugen Todoran şi G. I. Tohăneanu.
Mai putem preciza şi că ȋn anul 1991 biblioteca este dotată cu primul calculator personal 286, donaţie de la Universitatea din Szeged, utilizat la multiplicarea fişelor de catalog.
Puțini studenți ai UVT ştiu că Biblioteca este o instituție națională cu personalitate juridică, cu alte cuvinte, fără nici o legătură administrativă cu Universitatea. Culoarul de la etajul I, care leagă cele două instituții s-a transformat in 1992 dintr-o “punte”, ȋntr-un spațiu al diferenței.
Dacă doriți să puteți beneficia de toate aceste servicii oferite de Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran”, sunteți aşteptați să vă faceți o legitimație de acces. Apoi nimic nu va mai poate opri să căutați o carte, care să vă prindă ȋn mrejele ei şi care să vă facă să o lecturați ȋntrutotul.